În viziunea lui Zoltan Zakarias, Deputat, Comisia de Sănătate, siguranța pacientului devine un indicator esențial în evaluarea performanței sistemului de sănătate. Aceasta înseamnă ca pacientul să parcurgă o cale bine definită și previzibilă, eliminând orice element imprevizibil, care ar putea afecta parcursul său medical: Cred că unul dintre criteriile cele mai importante prin care se poate măsura starea și eficiența unui sistem de sănătate este siguranța pacientului. Siguranța pacientului de fapt înseamnă că un pacient, odată intrat în sistem, trebuie să urmeze o cale bine definită, o cale previzibilă.
Parlamentarul evidențiază că organizarea sistemului de sănătate trebuie să acopere atât aspectele logistice, cât și respectarea regulamentelor, pentru a asigura un mediu propice pentru siguranța pacientului. Condiția primordială ca pacientul să fie în siguranță este ca toată lumea, la orice nivel al sistemului, să-și facă treaba. Și dacă toată lumea își face treaba, atunci pacientul va fi în siguranță pe tot parcursul în sistemul de sănătate.
În concluzie, siguranța pacientului devine temelia eficienței sistemului de sănătate, iar asigurarea unei căi clare și previzibile pentru pacienți reprezintă un aspect crucial.
Programul CRED în Medicină reprezintă un pilon fundamental în construirea unei relații medic – pacient centrată pe siguranță și încredere, în care valorile umane sunt la fel de importante precum competențele medicale. Pentru mai multe informații despre Program, vizitează www.credinmedicina.ro
Pentru a deveni și tu parte din comunitatea CRED în Medicină, accează și completează formularul următor: https://www.credinmedicina.ro/formular-inscriere-cred/