Glibenclamidă

Definiţie | Criterii de includere | Doze şi mod de administrare | Monitorizarea tratamentului | Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare | Contraindicaţii | Reacţii adverse | Întreruperea tratamentului | Prescriptori

DEFINIŢIE

Fiecare comprimat conţine glibenclamidă 1,75, 3,5 sau 5 mg.

CRITERII DE INCLUDERE

Diabet zaharat de tip 2 (non-insulino-dependent), când glicemia este insuficient controlată prin regim dietetic.

Doze şi mod de administrare

a. Doze
Doza va fi adaptată individual. In cazul unui dezechilibru metabolic tranzitoriu, la pacienţii la care in mod obişnuit starea clinică este bine controlată prin regim dietetic, poate fi suficientă administrarea produsului pentru o scurtă perioadă.

1. Doza inițială

– Pacienţi cu vârsta sub 65 ani: Doza iniţială recomandată este de 1,75 mg glibenclamidă pe zi, administrată inaintea micului dejun;
apoi, doza se creşte treptat pană la 3,5 mg glibenclamidă pe zi, in funcţie de valoarea glicemiei, repartizand doza inainte de cele 2-3 mese principale. Doza va fi crescută la intervale de cateva zile.
Dozele zilnice de până la 3,5 mg glibenclamidă pot fi administrate o singură dată, dimineaţa, la micul dejun, cu puţin lichid.
Dozele mai mari se vor diviza în două prize, dimineaţa şi seara, administrate înainte de mese.

– Vârstnici (≥ 65 ani): Se recomandă iniţierea tratamentului cu o doză de 1,75 mg glibenclamidă pe zi. Această doză poate fi crescută progresiv pană la echilibrarea satisfăcătoare a glicemiei, cu respectarea unui interval minim de 7 zile intre creşterea dozei şi monitorizarea glicemiei.

– Alți pacienți cu risc (denutriţi sau cu alterarea marcată a stării generale, cei cu aport caloric neregulat, în prezenţa insuficienţei renale sau hepatice): Se recomandă iniţierea tratamentului cu doza cea mai mică posibil şi intervalul de creştere se va respecta cu stricteţe, pentru a evita hipoglicemia.

– Pacienţi care primesc alte antidiabetice orale: Ca şi pentru celelalte sulfamide antidiabetice, acest medicament poate inlocui alt tratament antidiabetic, fără a fi necesară o perioadă de pauză. Atunci cand se inlocuieşte o sulfamidă antidiabetică cu timp de injumătăţire plasmatică mai lung cu acest medicament, pacienţii trebuie urmăriţi atent (timp de câteva săptămani) pentru a evita episoadele hipoglicemice.

2. Doza de întreținere

– Pacienţi cu vârsta sub 65 ani
Pentru tratamentul de întreţinere doza zilnică maximă recomandată este de 15 mg glibenclamidă, repartizată in 2-3 prize, înaintea meselor principale.

b. Mod de administrare
Doza de 1,75 mg glibenclamidă pe zi va fi administrată inaintea micului dejun.
Dozele zilnice de până la 3,5 mg glibenclamidă pot fi administrate o singură dată, dimineaţa, la micul dejun, cu puţin lichid.
Dozele mai mari se vor diviza în două prize, dimineaţa şi seara, administrate înainte de mese.
Doza zilnică maximă recomandată de 15 mg glibenclamidă va fi repartizată in 2-3 prize, înaintea meselor principale.
In cazul omiterii unei doze, aceasta poate fi administrată intr-un interval de 1-2 ore de la ora la care trebuia administrată, fără a creşte doza următoare. In cazul omiterii dozei de dimineaţă, aceasta va fi administrată la masa de prânz.

Monitorizarea tratamentului

Tratamentul trebuie monitorizat de către medic. Pacienţii trebuie să respecte
strict recomandările medicului in ceea ce priveşte doza, modul de administrare precum şi regimul dietetic şi activitatea fizică concomitente.
Investigaţiile diagnostice de rutină (glicemie a jeun şi postprandială, HbA1c) trebuie efectuate periodic.

Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

a. Alcool etilic
Trebuie luat in considerare posibilul debut al reacţiilor de tip disulfiram după ingestia de alcool etilic.

b. Traumatism
În caz de traumatism, poate fi necesară instituirea temporară a tratamentului cu insulină, pentru a menţine un control metabolic adecvat.

c. Intervenţii chirurgicale
În caz de intervenţii chirurgicale, poate fi necesară instituirea temporară a tratamentului cu insulină, pentru a menţine un control metabolic adecvat.

d. Boli infecţioase
În caz de boli infecţioase, poate fi necesară instituirea temporară a tratamentului cu insulină, pentru a menţine un control metabolic adecvat.

e. Boli febrile
În caz de boli febrile, poate fi necesară instituirea temporară a tratamentului cu insulină, pentru a menţine un control metabolic adecvat.

f. Hipoglicemie
Hipoglicemia poate să apară in cazul folosirii sulfamidelor antidiabetice, putand fi severă şi prelungită, necesitand cateva zile de spitalizare. Este necesară o selecţie a pacienţilor, cu o informare clară a acestora pentru a evita hipoglicemia.
Tratamentul trebuie iniţiat doar in cazul in care pacientul respectă un program riguros al meselor (incluzand micul dejun). Este important ca aportul de carbohidraţi să fie regulat, deoarece riscul de hipoglicemie creşte in cazul unui program neregulat al meselor sau al unui aport insuficient sau neechilibrat de carbohidraţi.
Hipoglicemia este mai probabil să apară in cazul unui aport alimentar hipocaloric, după exerciţii fizice prelungite sau intense, după consumul de alcool etilic sau in timpul administrării concomitente cu alte medicamente cu efect hipoglicemiant.
Simptomele hipoglicemiei sunt: cefalee, senzaţie de foame, greaţă, fatigabilitate, insomnie, depresie, confuzie, dificultăţi in vorbire, tulburări oculare, tremor, paralizie şi parestezii, ameţeli, delir, convulsii, somnolenţă, pierderea conştienţei şi bradicardie.
Datorită hipoglicemiei pot să apară: transpiraţii, anxietate, tahicardie, hipertensiune arterială, palpitaţii, angină pectorală şi aritmii cardiace.
Ultimele simptome pot fi absente atunci cand hipoglicemia se instalează progresiv, in cazul neuropatiei autonome sau la pacienţii la care se administrează medicamente blocante beta-adrenergice, clonidină, rezerpină, guanetidină sau alte simpatomimetice. Pacienţii trebuie instruiţi să recunoască simptomele de hipoglicemie şi, in cazul apariţiei acestora, să se adreseze imediat medicului.
Factorii care favorizează apariţia hipoglicemiei:

1. consum simultan de alcool etilic, in special in timpul mesei

2. refuz sau incapacitate a pacientului de a coopera (mai frecvent la varstnici)

3. malnutriţie, mese neregulate sau omise, perioade de repaus alimentar sau modificarea dietei

4. discrepanţă intre activitatea fizică şi aportul de carbohidraţi

5. insuficienţă renală

6. insuficienţă hepatică severă

7. supradozaj cu Glibenclamid Arena

8. anumite tulburări endocrine: insuficienţă tiroidiană, insuficienţă hipofizară sau insuficienţă a glandei suprarenale

9. administrare concomitentă cu anumite medicamente

Simptomele de hipoglicemie moderată, fără pierderea conştienţei sau fără manifestări neurologice trebuie corectate prin administrare imediată de zahăr. Trebuie instituite ajustarea dozelor şi/sau modificări ale programului meselor.
Reacţiile hipoglicemice severe cum sunt coma, convulsiile şi alte semne neurologice constituie o urgenţă medicală şi din momentul suspectării sau diagnosticării hipoglicemiei necesită tratament de urgenţă cu glucoză administrată intravenos.
Trebuie explicate pacientului şi familiei acestuia riscul apariţiei hipoglicemiei, simptomele şi tratamentul acesteia, precum şi afecţiunile predispozante.

g. Insuficienţă renală
Farmacocinetica şi/sau farmacodinamia glibenclamidei pot fi modificate la pacienţii cu insuficienţă renală severă. Dacă la aceşti pacienţi apare hipoglicemie, aceasta poate fi de durată şi trebuie iniţiat un tratament corespunzător.
Se impune precauţie in cazul unei afecţiuni renale (de exemplu la iniţierea terapiei cu medicamente antihipertensive, diuretice sau antiinflamatoare nesteroidiene).

h. Insuficienţă hepatică
Farmacocinetica şi/sau farmacodinamia glibenclamidei pot fi modificate la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Dacă la aceşti pacienţi apare hipoglicemie, aceasta poate fi de durată şi trebuie iniţiat un tratament corespunzător.

i. Deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază (G6PD)
La pacienţii cu deficit de G6PD tratamentul cu derivaţi de sulfoniluree poate duce la agravarea anemiei hemolitice. La aceşti pacienţi glibenclamida trebuie administrată cu precauţie şi trebuie luată in considerare o terapie alternativă.

j. Intoleranţă la lactoză
Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

k. Fertilitate, sarcină şi alăptare

1. Sarcină
La femeile cu diabet zaharat preexistent care intenţionează să devină sau sunt gravide este necesară inlocuirea tratamentului oral cu insulină, imediat după instalarea sarcinii.
Administrarea prealabilă a glibenclamidei nu impune intreruperea sarcinii, dar face necesară o supraveghere pre-natală atentă şi orientată.
Se recomandă supravegherea glicemiei nou-născutului in perioada neo-natală.

2. Alăptare
Luând in considerare lipsa datelor cu privire la excreţia glibenclamidei in laptele matern şi ţinand cont de riscurile hipoglicemiei la sugar, acest medicament este contraindicat in timpul alăptării.

l. Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Pacienţii trebuie avertizaţi cu privire la posibila apariţie a episoadelor de hipoglicemie.
De asemenea, pacienţii trebuie informaţi asupra simptomelor de hipoglicemie şi trebuie sfătuiţi să fie precauţi când conduc vehicule sau folosesc utilaje.

k. Interacțiuni cu alte medicamente

1. cresc efectul hipoglicemiant

– miconazol
Este contraindicată administrarea concomitentă cu miconazol (administrare sistemică sau gel bucofaringian): intensifică efectul de scădere a glicemiei, cu posibilitatea apariţiei simptomelor de hipoglicemie care pot evolua pană la instalarea comei.

– alcool etilic
Nu este recomandată administrarea concomitentă cu alcool etilic: poate determina hipoglicemii severe. Au fost raportate efecte de tip disulfiram pentru clorpropamidă, glibenclamidă, glipizidă, tolbutamidă. De asemenea, poate determina inhibarea reacţiilor de compensare, care poate favoriza apariţia comei. Se recomandă evitarea consumului de alcool etilic sau administrarea concomitentă de medicamente care conţin alcool etilic.

– fenilbutazonă
Fenilbutazona şi derivaţii de fenilbutazonă (administrare sistemică) cresc efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor (prin deplasarea sulfonilureelor de pe situsurile de legare de proteinele plasmatice şi/sau scăderea eliminării lor). Se recomandă utilizarea unui alt antiinflamator, cu interacţiuni mai puţine sau prevenirea pacienţilor şi iniţierea automonitorizării glicemiei; dacă este cazul, pe parcursul tratamentului cu antiinflamator şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic.

– blocante beta adrenergice: maschează unele dintre simptomele hipoglicemiei cum sunt palpitaţiile şi tahicardia. Cele mai multe blocante beta-adrenergice neselective cresc incidenţa şi severitatea episoadelor de hipoglicemie. Pacienţii trebuie avertizaţi să işi monitorizeze glicemia, mai ales la inceputul tratamentului.

– fluconazol: determină prelungirea timpului de injumătăţire plasmatică al derivatului de sulfoniluree, cu eventuala apariţie a manifestărilor de hipoglicemie. Pacienţii trebuie avertizaţi să işi monitorizeze glicemia. In timpul administrării de fluconazol şi după intreruperea tratamentului, se recomandă ajustarea dozelor de antidiabetic.

– inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei: la pacienţii cu diabet zaharat cărora li se administrează derivaţi de sulfoniluree, utilizarea inhibitorilor de enzimă de conversie a angiotensinei poate determina creşterea efectului de scădere a glicemiei, prin favorizarea toleranţei la glucoză. Se recomandă automonitorizarea glicemiei.

– dicumarol şi derivaţii lui

– inhibitori de monoamonooxidază (IMAO)

– sulfonamide

– cloramfenicol

– ciclofosfamidă

– probenecid

– feniramidol

– salicilaţi

– sulfinpirazonă

– perhexilină

2. scad efectul hipoglicemiant
Efectul de scădere a glicemiei determinat de derivaţii de sulfoniluree poate fi scăzut in cazul administrării concomitente cu:

– adrenalină

– contraceptive orale

– barbiturice

– clorpromazină
Sunt necesare măsuri de precauţie în cazul administrării concomitente cu clorpromazină: administrarea concomitentă de clorpromazină in doze mari (> 100 mg pe zi), determină creşterea glicemiei (prin scăderea eliberării de insulină). Dacă este posibil, pe parcursul tratamentului cu neuroleptic şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic.

– corticosteroizi şi tetracosactid
Sunt necesare măsuri de precauţie în cazul administrării concomitente cu corticosteroizi (glucocorticoizi) şi tetracosactid (administrare sistemică şi locală): determină creşterea glicemiei, asociată uneori cu cetoză (glucocorticoizii scad toleranţa la hidraţii de carbon). Dacă este posibil, se instituie tratamentul cu insulină.

– antagonişti β2 adrenergici
Sunt necesare măsuri de precauţie în cazul administrării concomitente cu antagonişti β2 adrenergici: determină creşterea glicemiei.

3. scad efectul antidiuretic

– desmopresină
Nu este recomandată administrarea concomitentă cu desmopresină: determină scăderea efectului antidiuretic.

4. influenţează acțiunea

– danazol
In cazul in care administrarea concomitentă nu poate fi evitată, in timpul tratamentului cu danazol şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic.

l. Alte menţiuni
Eficacitatea antidiabeticelor orale (inclusiv a glibenclamidei) de a scădea glicemia pană la nivelul dorit se reduce la unii pacienţi după tratamente de lungă durată; acest fenomen poate fi produs prin agravarea diabetului zaharat sau prin scăderea răspunsului la tratament. Acest proces este cunoscut sub numele de eşec secundar şi trebuie diferenţiat de eşecul primar. In această situaţie sunt necesare adaptarea dozei şi modificarea regimului alimentar.
Se recomandă monitorizarea periodică a glicemiei şi glicozuriei, a funcţiei hepatice şi a tabloului sanguin (indeosebi numărătoarea de leucocite şi trombocite), putand fi utilă şi determinarea hemoglobinei glicozilate.
La toţi pacienţii se impune o dietă cu o distribuţie adecvată a hidraţilor de carbon pe parcursul zilei şi efectuarea unui program regulat de exerciţii fizice. Pacienţii supraponderali trebuie să-şi continue dieta hipocalorică.

Contraindicaţii

a. Hipersensibilitate la substanța activă

b. Hipersensibilitate la alţi derivaţi de sulfoniluree sau sulfonamide

c. Hipersensibilitate la oricare dintre excipienți

d. Diabet insulino-dependent, in particular diabet zaharat juvenil, decompensare metabolică cu cetoacidoză, precomă diabetică

e. Insuficienţă hepatică severă

f. Insuficienţă renală severă

g. Tulburări hematologice

h. Porfirii

i. Sarcină şi alăptare

Reacţii adverse

a. Leucopenie

b. Trombocitopenie

c. Agranulocitoză

d. Anemie hemolitică

e. Aplazie medulară

f. Pancitopenie

g. Porfirie

h. Hipoglicemie
Hipoglicemia poate să apară, in special la persoanele debilitate, varstnici, in caz de efort fizic intens, dietă neregulată sau consum concomitent de alcool etilic, disfuncţie hepatică şi/sau renală. In cazul consumului concomitent de alcool etilic s-au raportat reacţii de tip disulfiram.

i. Greaţă

j. Vărsături

k. Diaree

l. Dureri epigastrice

m. Pierderea apetitului alimentar

n. Creșterea enzimelor hepatice
Cu frecvenţă necunoscută: creșterea enzimelor hepatice cu risc de hepatită citolitică sau icter colestatic, ce necesită intreruperea tratamentului.

o. Prurit

p. Urticarie

q. Erupții maculo-papulare

r. Fotosensibilizare

s. Vasculite alergice

t. Eritem polimorf

u. Dermatită exfoliativă

v. Creşteri mici pană la moderate ale uremiei

w. Creşteri mici pană la moderate ale creatininemiei

x. Hiponatremie

y. Supradozaj
Supradozajul sulfamidelor poate produce hipoglicemie.
Simptomele moderate de hipoglicemie (fără pierderea conştienţei sau semne neurologice) trebuie corectate prin aport de glucide, adaptarea dozei şi/sau modificarea regimului alimentar. Medicul trebuie să supravegheze atent pacientul pană la dispariţia oricărui pericol.
Sunt posibile episoade hipoglicemice severe cu comă, convulsii sau alte tulburări neurologice severe; acestea constituie o urgenţă medicală, necesitand tratament imediat in spital.
Tratamentul constă in prevenirea absorbţiei prin inducerea vărsăturilor şi administrarea de apă cu carbon activ (absorbant) şi sulfat de sodiu (laxativ).
In cazul supradozării cu cantităţi mari se recomandă lavaj gastric, urmat de administrarea de carbon activ şi sulfat de sodiu.
Dacă se diagnostichează sau se suspectează coma hipoglicemică, se injectează intravenos rapid soluţie concentrată de glucoză (50%). In continuare, se perfuzează intravenos soluţie de glucoză 10%, astfel incat glicemia să fie menţinută la valori mai mari de 100 mg/dl.
Pacientul trebuie urmărit atent cel puţin 48 ore, apoi medicul va decide dacă este necesară supraveghere suplimentară.
Nu se va utiliza glucagonul, deoarece poate să reapară hipoglicemia prin hipersecreţie secundară de insulină.
Clearance-ul plasmatic al glibenclamidei poate fi scăzut la pacienţii cu afectare hepatică.
Dializa nu este utilă, deoarece glibenclamida se leagă in proporţie mare de proteinele plasmatice.

Întreruperea tratamentului

Prescriptori